Ideea Proiectului Genesis s-a născut în ultima jumătate de an ca răspuns la nevoile comunității române din diaspora, și nu numai.
Ca și Pastor al Bisericii Genesis din Londra, împreună cu o echipă de alți slujitori din biserică, am intensificat transmisiunile online in timpul Pandemiei Covid19.
Am fost surprinși să vedem cât de mulți creștini români, de pretutindeni, au venit împreună să învețe Cuvântul lui Dumnezeu și să se remotiveze pentru o viață trăită cu Dumnezeu care să producă rod.
Am fost binecuvântați să primim nenumărate mărturii despre vieți transformate de la frații și surorile noastre de pretutindeni. Am primit și multe intrebări cu privire la aspecte ale vieții de creștin, ceea ce m-a motivat să dedic o porțiune a transmisiunilor online pentru întrebări și răspunsuri.
Deși nu pot pretinde că păstoresc o biserică online, Dumnezeu mi-a mișcat inima cu o responsabilitate față de toți cei ce caută să își dezvolte relația cu Dumnezeu prin studierea Cuvântului și aplicarea principiilor nou învățate în viața de zi cu zi.
Așa cum mulți dintre voi știți, încă de la începutul Bisericii Genesis am făcut lucrarea aceasta în mod voluntar, fiind angajat full-time al Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS). Dumnezeu m-a călăuzit în ultima perioadă să fac tranziția către o viață de misiune full-time unde să îmi dedic toate eforturile pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu, întrucât slujba mea seculară în resurse umane în NHS îmi solicită un consum de energie mentală și o investiție din ce în ce mai mare de timp ca urmare a pandemiei.
Împreună cu familia, ne-am decis să ne încredem în planul lui Dumnezeu cu Proiectul Genesis.